După ce a gazat copii în Piața Victoriei, Carmen Dan zâmbește pentru pace

Sunt puține demonstrațiile de ipocrizie care să poată depăși potențialul celor pe care Carmen Dan, fost ministru de interne al României, care a și bătrâni în Piața Victoriei pe 10 august, le face cât de frecvent poate pe rețelele de socializare. Și cea mai nouă dintre ele, de data aceasta dusă până la absurd, este actualizarea fotografiei de profil de pe pagina de socializare a fostului ministru, însoțită de următoarea descriere: “Pacea începe cu un zâmbet”. Cuvintele nu-i aparțin celei care își împărțea pe vremuri apartamentul de serviciu cu Dragnea, ci Maicii Tereza.

Melin.ro - Director web cu anunturi gratuite pe categorii si promovare online gratuita, Anunturi gratuite din Romania, Director web romanesc cu anunturi gratuite pe categorii de interes - anunturi gratuite

Unii dintre cei care încă nu au fost blocați pe pagina de socializare a lui Carmen Dan au cerut unele clarificări privind legătura dintre ministrul care a gazat copii și Maica Tereza, dar n-au primit niciun răspuns. Restul comentariilor sunt apreciative și chiar de dragoste, audiența paginii fiind riguros selectată, astfel încât foarte mulți dintre contestatari nu mai au posibilitatea de a se exprima liber în spațiul virtual al blondei lui Dragnea.

Oricum, faptul că, mai nou, Carmen Dan pozează în Maica Tereza nu ne surprinde, de vreme ce întregul comportament al acesteia de până acum a arătat o desprindere de realitate și o necunoaștere a valului de ură justificată pe care fostul ministru și l-a atras asupra sa, cu precădere după evenimentele din 10 august 2018.

În acest moment, Carmen Dan e senator în Parlamentul României și conduce o mașină pe care salariul său lunar nu o poate acoperi.

😊 ce zi e azi - #cezieazi 🇷🇴 Ce zi e azi ? 🎁 #cezieazi

Sursa articol : https://liberinteleorman.ro/dupa-ce-a-gazat-copii-in-piata-victoriei-carmen-dan-zambeste-pentru-pace/